Tolba cu motor a Moşului ?

Dacă Alladin şi-a cumpărat un Ferrari roşu de vis, Moş Crăciun de anul acesta şi-a luat un costum Armani şi două Crăciuniţe - Mărioara şi Rudolfina, un ren trădător - Rudolf, şi, ca să nu se simtă Mărioara singură, spiriduşi cât cuprinde pentru cadouri şi ...cadouri, că ce altceva poţi primi de la un moş care îşi ia o sanie în leasing şi dă anunţ la matrimoniale ?
Ei bine, cam asta a fost să fie, într-un foarte rezumat, tema spectacolului de Crăciun de la Sala Ion Petrovici, de pe data de 16 decembrie 2010, început la ora 17:00 si terminat în jur de ora 20:00, cu nenumăraaaaaţi invitaţi şi soldat cu incidente interne, dar şi cu felicitări cât cuprinde.
Am avut o mare plăcere să îmi redescopăr colegii, Roxana Chirvăsuţă (să precizez că spectacolul a fost realizat cu sprijinul tatălui ei, domnul senator Laurenţiu Chirvăsuţă), care îşi merită titlul de organizatoare, cu care am alergat de la Polul Nord până la Polul Sud fără încetare vreo 2 săptămâni; Vlad Bacalu, care a suportat câteva metamorfoze interesante, de la Grinch la Moş Crăciun (mă întreb până la urmă, nu cumva Moşu era de fapt Grinch ? La asta să vă gândiţi voi) şi care a suferit câteva căzături; Gabriela Lazăr, mai Rudolfină ca ea să nu aibă ruj nu cred că puteam găsi; Brăduţ al nostru, care a complotat cu succes la public împotriva Moşului (şi "întemniţat" pe scenă)...ei, şi Mărioara, subsemnata, cu turtele nefripte, de precizat, cu câteva prietene venite în vizită, o Mărioară care a fost şi regizor, şi bucătar, şi scenarist şi coregraf şi s-a numărat şi printre persoanele care au făcut uz excesiv de corzile vocale (alături de Roxana şi Vlad mai ales.)
Să nu uităm de dj-ul nostru, Dan Teodorescu, el a intregit o echipa de oameni care pot fi numiţi cu o doagă sarită (dacă n-am fi fost aşa, nu ar mai fi ieşit spectacolul), de părinţii şi prietenii care au venit să ne vadă şi să ne ajute ( a se vedea spiriduşii) şi de timpul nostru împărţit între şcoala/ teze/ lucrări şi repetiţii, nenumărate repetiţii, întâlniri, discuţii, elemente organizatorice etc etc etc.
Să nu uit de cei care au expus picturile la intrare, în special pe Bogdan Cazacincu al Irinei noastre, si pe Victor Miron cu felicitările copiilor de la Şcoala 10 ( de altfel ne-a şi uimit cu un speech, nu-i aşa, Victor ?) Nu în cele din urmă, spiriduşii, mulţi mulţi dintre care amintesc aici pe : Theodora Chirvăsuţă, Iulia Băducu( ţărăncuţele mele originale, care experimentează) , Bianca David, Lupu Codruţ, Manea Andreea, Alina Boca,Irina Cătăuţă, Alin Arhip, Andrei Ciocan, Adrian Maxim şi MJ de Tecuci - Mihnea Munteanu (rivalul lui Prâslea de la bal  hi hi hi şi colegul meu de prezentare de la festivitatea de sfârşit de an şcolar ).

Pentru cei care au fost în spate, pentru cei care au văzut din faţă, e o muncă nebună, o distracţie dementă, şi noi suntem artişti că am dus spectacolul la bun sfârşit şi că am făcut ca măcar o parte a publicului (pentru că nu sperăm la rezultate exhaustive) să ne asculte. Dea Domnul să şi înţeleagă!
Vă mulţumim!

Prâslea şi strategiile de atac (notă informativă pentru membrii Cercului de Lectură)

Pentru că timpul şi contextul nu permit o şedinţă de grup urgentă, scriu aici pentru cei de la Cercul de Lectură şi Scriere Creativă Adora, în legătură cu activitatea de sâmbătă, 18 decembrie, care se axează pe modul de a construi o strategie de rezolvare a unei probleme, la nivel ficţional, pornind de la un caz tipic, Prâslea cel Voinic şi merele de aur. Cazul sună în felul următor: Prâslea se află pe un mal, cu împăratul. Pe celălalt mal se află mărul cu mere de aur. Cerinţă: Creaţi o strategie prin care Prâslea să ajungă să deţină merele de aur, ţinând cont de următoarele aspecte:
1) Puncte tari - cum le valorificăm ?
2)Puncte slabe - cum pot fi atenuate/ eliminate/ subminate
3)Oportunităţi - idem întrebarea 1
4)Ameninţări - idem întrebarea 3

Notă. Recomandări: exprimare clară, concisă, sintetică. A nu se pierde din vedere caracterul ficţional, imaginativ al exerciţiului, în acord cu caracterul schematic al acestuia. Pentru nelămuriri, aştept e-mailuri. Salutări!

Adora 2 [Partea a II-a]

Partea a doua a activităţii am dedicat-o lui Adrian Păunescu, am citit "Scrisoare din urgenţa inimii" ( mulţumesc Oana pentru text) şi am avut puţin spus plăcerea unei discuţii polemice interesante şi surprinzătoare, cu piste de "lectură" către lumea actuală, către o contemporaneitate lividă în care tinerii se văd nevoiţi că îşi creeze propriile opţiuni. Nu ar fi prima dată pentru mine când particip la o discuţie de gen despre "viitor", "carieră", "România", probleme actuale din societatea în care ne regăsim ( sau nu, fiecare cum poate), dar e cuceritoare o abordare la nivel de gimnaziu (vrem sau nu să admitem, colegii mei nu sunt nici macar a 9-a, de unde şi aprecierea mea pentru ei). Nu în cele din urmă, lectura textului poetic şi abordarea muzicală - "Rugă pentru părinţi", "Nebun de alb"  etc. ( am rămas pe linia interferenţei literatură-muzică) au constituit, de ce să nu recunoaştem, o dovadă şi o întâlnire pentru noi cu o poezie specială, de rezonanţă interioară ( personal, mi-a rămas în minte textul poeziei "Dreptul la întrebare" - o recomand spre lectură).
Mulţumesc celor care au venit, mai mulţi decât la prima întâlnire şi, pentru cei care se ştiu (secret, shh), sper să mă ţin de cuvânt pentru data viitoare, cu "surpriza" pe care nu am apucat să v-o mai fac.:D
Şi acum, să dăm iama în literatura contemporană, nu-i aşa? 
Salutări!

Literatura - "obiect util" (Adora 2) [Partea I]

Am tot amânat şi amânat şi amânat să scriu despre întâlnirea noastră de la Adora de pe 13 noiembrie din raţiuni de timp, de inspiraţie etc etc. Acum că tot am pus mâna pe tastatură, ar fi indicat să fac un anunţ publicitar în care să povestesc despre ce şi cum s-a întâmplat. După un exemplu găsit întâmplător pe http://zumcititor.wordpress.com/page/2/ am propus o acţiune restrânsă de lobby literar (sună poate puţin pretenţios, dar eticheta o cere ca tehnica de persuasiune) în care colegii mei mai mici să realizeze în echipe de câte doi un anunţ publicitar pe o carte preferată. Am remarcat "moda" cărţilor despre vampiri în rândul puştimii (cu tot respectul, uneori poţi avea surpriza că citesc mai mult decât tinerii de vârsta mea (18) şi că au păreri personale puternice) şi calitatea de a avea curajul unui discurs hotărât şi bine pus la punct. De altfel, ideea cercului ( şi a temei de luna aceasta) era să învăţăm să recunoaştem tehnicile de manipulare ca să ne dăm seama când suntem în pericol să ni se întâmple să fim „manipulaţi”, să ne „ferim”.

Preferinţa pentru anunţul publicitar ar putea părea pur şi simplu bizară. Dar, ca să fim sinceri, nu peste anunţuri publicitare dăm la fiecare colţ de stradă, când trecem pe zebră, când intrăm în brutărie, când mergem să plătim facturile? L-aş numi un tip de literatură mai mult decât de consum, o literatură aparent de „menaj”, ce poate fi corelată aceluia pe care M.Vişniec l-a numit „l’ecrivain jetable”, dar e un tip de literatură spre care merită să deschidem ferestre, opţiuni de interpretare şi din altă perspectivă. Intenţia activităţii a fost aceea de a îmbina demersul critic-literar cu cel aparent colocvial, pentru a aduce cartea din spaţiul închis, în cel eminamente deschis, într-un act de promovare directă. La urma urmei, de ce nu am face „publicitate” şi „lobby” pentru …Carte ?

Borcan cu spleen (din secţia "ora de română")

Foaie verde de simbol
Am băgat poeţii-n bol
Ca să scoatem un vers gol
Fără de vreun simbol.

Cenuşiu bacovian
Albastros baudelairian
Clavir minulescian
Toate-s stihuri făr' de an.

Acum la final
Singurătăţi pe val
Aduse la mal
Ne-nţelese integral.

Balul Bobocilor Retro

Controversat, într-adevăr. Cu bune şi cu rele. Cu buni şi răi. Cu de toate. De la Marylin Monroe (colega mea Gabi Lazăr) şi Prâslea din Carpaţi (căruia îi place să i se spună Presley, după cum ne anunţă Cărtărescu în a sa "Enciclopedie a zmeilor" în interpretarea lui Vlad Bacalu ), până la microfoanele care au vrut să meargă sau nu şi nunta de alături (cu mici intruziuni inopinante), Balul s-a dovedit a fi o expresie a ceea ce înseamnă cu adevărat să "trăieşti palpitant" vreo două-trei săptămâni din viaţă.
Mi-am luat în primire rolul de ceea ce s-ar numi, tehnic şi modern, scenarist, care m-a purtat de-a dreptul prin toate soiurile de muzică, de coregrafii, de interpretări şi cred că ar fi necesar să precizez că maşina timpului e ceva infim pe lângă experimentul de a trece prin aproximativ 70 de ani arta spectacolului. De la Charleston, până la Macarena, jazz, rock, punck, asortate toate cu diamantele lui Marylin Monroe, de la bucle lejere până la machiaje mai mult sau mai puţin sofisticate, rochii tipice sau nu, liste liste liste, repetitii repetitii repetitii Balul a fost mai ceva ca un dineu-reuniune de familie. Şi ca să mă menţin pe filiera asta a "rubedeniilor", ne-am găsit fiecare cu naşii, respectiv bobocii lui într-un vacarm de caractere terorizant de alambicat, şi care a generat un melanj mai ceva ca cel de la Turnul Babel.
În fine, cu promisiunea că "pupăm podeaua când se termină balul", am hotărât dinainte o reluare a balului, să ne celebrăm şi noi ca nişte veritabili organizatori ce suntem, cu tort şi cu lumânare. Şi cu "all that jazz" inclus in meniu.
Pentru partea a II-a de bal, va urma....
Salutări!

Toamna "Cool" la ADORA. Vrei şi tu ?

Pentru prima dată anul acesta, şi pentru prima dată fără doamna profesoară, ne-am organizat (puţini, da' buni) într-un grup care să stea să vorbească nu numai verzi şi uscate de-ale literaturii. Şi că tot fu vorba de "verzi şi uscate", tema de lună octombrie a fost chiar Toamna.

Pe lângă combinaţia literatură-muzică (cine nu a auzit de melodiile lui Tudor Gheorghe - Octombrie (pe versuri de Topârceanu) sau Niciodată toamna... (pe versurile lui Arghezi), fie de vestita de-acum Emoţie de toamnă, a lui Nichita Stănescu), am avut ocazia să ieşim, în primul şi în primul rând, din cadrul orei de română, să ne punem întrebări, să stăm la taifas cu textele însele, să le comparăm între ele - un fel de tarabă pe care înşirăm sentimente. O tarabă particulară, în tonuri de galben-auriu-arămiu sau violet-gri ( a la Bacovia ) la discreţia noastră, fără catalog şi cu drept de veto la orice replică.

Mulţumesc celor şase de la clasa a VIIa (Oana, Crina, Luci, Ioana, Teodora, Andreea - în ordine aleatorie) care au făcut dintr-o mohorâtă dimineaţă de sâmbătă prilej de dulce grai în versuri. De altfel, Toamna s-a dovedit a fi o  Madame Bovary mai pretenţioasă decât am fi crezut, şi, totuşi, curios de spontană, cum a dovedit-o şi sesiunea improvizată de teatru interactiv. Şase personaje - Toamna, Iubitul, Iubita, Copacul, Frunza şi Scriitorul s-au dat în spectacol, şi-au dat în petec şi au intrat într-un joc ce nu a avut ca timp de pregătire decât 5 minute. Apreciez spontaneitatea şi gustul pentru provocare al colegilor mei mai mici şi foarte creativi, în fond - la urma urmei, cred şi acum că e ciudat de interesant să fii o frunză sau un copac în plină toamnă sau să te îndrăgosteşti şi să te desparţi la fel de repede ca o rafală de vânt. Şi, cum spuneau personajele, ar fi o idee să mergem într-o croazieră şi să facem schimb de regizori - în fiecare lună altul. În fiecare lună o provocare. Un alt vis. Un alt joc.

Eveniment

SIMPOZIONUL DIDACTIC INTERNAŢIONAL

COMUNICARE FĂRĂ FRONTIERE

EDIŢIA  I

Octombrie  2010

Cu ocazia manifestărilor prilejuite de aniversarea a 150 de ani de existenţă a Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Suceava şi Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava anunţă desfăşurarea Simpozionului Didactic Internaţional   

COMUNICARE FĂRĂ FRONTIERE

Asta e prezentarea sofisticată, oficială şi, desigur, preţioasă. Mai pe scurt, trebuia redactată o lucrare de vreo 4 pagini A4 pe tema comunicarea fără linite, ţintă şi soluţie fundamentală a educaţiei contemporane, într-o limbă de circulaţie internaţională sau română. După o consultaţie cu un prieten de nădejde, am ales tema blogurilor culturale/ literare din România, despre care am scris în franceză, în ideea că şi noi trebuie să ne promovăm, domn'le, ce avem aici în ţară. Degeaba zice lumea că suntem la un nivel subliminal, nu e chiar aşa, şi nu e chiar pentru toată lumea valabilă problema asta. Trebuie să fii în stare să cauţi şi să găseşti ceea ce merită citit şi să dai de veste şi altora. Trebuie să ştii să pui în valoare ceea ce ai, chiar dacă e mult sau puţin. Şi ca să mă simt în ton cu spaţiul nostru, al lui "frunză verde", mi-am intitulat lucrarea "Feuille de vie - sur la grande famille culturelle roumaine des tilleuls". (Adicătelea, "Foaie/Frunză de viaţă - despre marea familie culturală românească a teilor"). Şi, drept să spun, abia aştept să o văd publicată. :D 

Cât despre blogurile culturale, iată o listă cu cele (infime la număr) la care m-am referit : 

http://metacritic.wordpress.com 

http://www.terorista.ro/ 

http://zumcititor.wordpress.com/ 

http://unanotimpinberceni.blogspot.com

http://whitenoise4ever.blogspot.com/

http://poesisinternational.blogspot.com/ 

http://institutulblecher.blogspot.com/ 

Spor la bloggăreală!  Şi să ne-auzim sănătoşi! 

Mea culpa ?

    Şi dacă tot l-am convocat pe Alladin la o afacere comună ( a nu se înţelege poveste de dragoste), trebuie să precizez şi de ce m-am apucat de scris. Fac parte dintr-o familie nebună, cu membri rasfiraţi prin toate colţurile, şi, ce ne uneşte pe noi toţi e că suntem siguri că şi literatura e o afacere profitabilă. Un schimb. Un troc. Dar în niciun caz pe ea nu vom cere bani, vom cere suflet, pasiune. Să investeşti iubire în propria lampă cu vise. Să o aprinzi de fiecare dată când îţi tună prin cap. Să o spargi în cioburi şi după aia să o lipeşti la loc.
   Ei bine, eu şi familia asta a mea, clasa a VII-a, al cărei mentor e doamna profesoară Ciobănuc Marcela, ne-am adunat si am strâns cioburile de gânduri, să facem din ele un drum pe care să păşim mai departe. Să fie mândra Profa de noi ( pentru că e profa prin excelenţă). Asta pentru că ştim că nu e nevoie de tocuri ca să fii la înălţime, ca să fii o adevărată "lady" (ori un adevărat gentleman).
   Până una alta, l-am trimis pe Alladin să îşi cumpere o maşină în leasing, ca să avem cu ce deplasa la Sibiu şi prin împrejurimi familia asta imensă. Un Ferrari roşu de vis. Vorba ceea, şi literatura trebuie vrăjită cumva ca să încapă pe mâinile noastre. O frumoasă cadână răpită - cadou profei noastre.
   De altfel, şi blogul acesta e o mărturie că întotdeauna se poate mai mult, că trebuie să îndrăzneşti să gândeşti  liber atunci când ceilalţi spun că nu se poate. Cred cu tărie că se poate, nu trebuie să fim cuminţi, că dacă nu vine Mahomed la munte, aducem noi muntele la Mahomed, că vom sări pe geam daca nu ne lăsaţi să intrăm pe uşă!
    În situaţie de criză (cum e cea de acum) efectuăm o autopsie a cazului: Mai întâi se deschid ochii, urechile şi de închide gura... Shhh...Să înceapă povestea....