Toamna "Cool" la ADORA. Vrei şi tu ?

Pentru prima dată anul acesta, şi pentru prima dată fără doamna profesoară, ne-am organizat (puţini, da' buni) într-un grup care să stea să vorbească nu numai verzi şi uscate de-ale literaturii. Şi că tot fu vorba de "verzi şi uscate", tema de lună octombrie a fost chiar Toamna.

Pe lângă combinaţia literatură-muzică (cine nu a auzit de melodiile lui Tudor Gheorghe - Octombrie (pe versuri de Topârceanu) sau Niciodată toamna... (pe versurile lui Arghezi), fie de vestita de-acum Emoţie de toamnă, a lui Nichita Stănescu), am avut ocazia să ieşim, în primul şi în primul rând, din cadrul orei de română, să ne punem întrebări, să stăm la taifas cu textele însele, să le comparăm între ele - un fel de tarabă pe care înşirăm sentimente. O tarabă particulară, în tonuri de galben-auriu-arămiu sau violet-gri ( a la Bacovia ) la discreţia noastră, fără catalog şi cu drept de veto la orice replică.

Mulţumesc celor şase de la clasa a VIIa (Oana, Crina, Luci, Ioana, Teodora, Andreea - în ordine aleatorie) care au făcut dintr-o mohorâtă dimineaţă de sâmbătă prilej de dulce grai în versuri. De altfel, Toamna s-a dovedit a fi o  Madame Bovary mai pretenţioasă decât am fi crezut, şi, totuşi, curios de spontană, cum a dovedit-o şi sesiunea improvizată de teatru interactiv. Şase personaje - Toamna, Iubitul, Iubita, Copacul, Frunza şi Scriitorul s-au dat în spectacol, şi-au dat în petec şi au intrat într-un joc ce nu a avut ca timp de pregătire decât 5 minute. Apreciez spontaneitatea şi gustul pentru provocare al colegilor mei mai mici şi foarte creativi, în fond - la urma urmei, cred şi acum că e ciudat de interesant să fii o frunză sau un copac în plină toamnă sau să te îndrăgosteşti şi să te desparţi la fel de repede ca o rafală de vânt. Şi, cum spuneau personajele, ar fi o idee să mergem într-o croazieră şi să facem schimb de regizori - în fiecare lună altul. În fiecare lună o provocare. Un alt vis. Un alt joc.

Eveniment

SIMPOZIONUL DIDACTIC INTERNAŢIONAL

COMUNICARE FĂRĂ FRONTIERE

EDIŢIA  I

Octombrie  2010

Cu ocazia manifestărilor prilejuite de aniversarea a 150 de ani de existenţă a Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Suceava şi Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava anunţă desfăşurarea Simpozionului Didactic Internaţional   

COMUNICARE FĂRĂ FRONTIERE

Asta e prezentarea sofisticată, oficială şi, desigur, preţioasă. Mai pe scurt, trebuia redactată o lucrare de vreo 4 pagini A4 pe tema comunicarea fără linite, ţintă şi soluţie fundamentală a educaţiei contemporane, într-o limbă de circulaţie internaţională sau română. După o consultaţie cu un prieten de nădejde, am ales tema blogurilor culturale/ literare din România, despre care am scris în franceză, în ideea că şi noi trebuie să ne promovăm, domn'le, ce avem aici în ţară. Degeaba zice lumea că suntem la un nivel subliminal, nu e chiar aşa, şi nu e chiar pentru toată lumea valabilă problema asta. Trebuie să fii în stare să cauţi şi să găseşti ceea ce merită citit şi să dai de veste şi altora. Trebuie să ştii să pui în valoare ceea ce ai, chiar dacă e mult sau puţin. Şi ca să mă simt în ton cu spaţiul nostru, al lui "frunză verde", mi-am intitulat lucrarea "Feuille de vie - sur la grande famille culturelle roumaine des tilleuls". (Adicătelea, "Foaie/Frunză de viaţă - despre marea familie culturală românească a teilor"). Şi, drept să spun, abia aştept să o văd publicată. :D 

Cât despre blogurile culturale, iată o listă cu cele (infime la număr) la care m-am referit : 

http://metacritic.wordpress.com 

http://www.terorista.ro/ 

http://zumcititor.wordpress.com/ 

http://unanotimpinberceni.blogspot.com

http://whitenoise4ever.blogspot.com/

http://poesisinternational.blogspot.com/ 

http://institutulblecher.blogspot.com/ 

Spor la bloggăreală!  Şi să ne-auzim sănătoşi! 

Mea culpa ?

    Şi dacă tot l-am convocat pe Alladin la o afacere comună ( a nu se înţelege poveste de dragoste), trebuie să precizez şi de ce m-am apucat de scris. Fac parte dintr-o familie nebună, cu membri rasfiraţi prin toate colţurile, şi, ce ne uneşte pe noi toţi e că suntem siguri că şi literatura e o afacere profitabilă. Un schimb. Un troc. Dar în niciun caz pe ea nu vom cere bani, vom cere suflet, pasiune. Să investeşti iubire în propria lampă cu vise. Să o aprinzi de fiecare dată când îţi tună prin cap. Să o spargi în cioburi şi după aia să o lipeşti la loc.
   Ei bine, eu şi familia asta a mea, clasa a VII-a, al cărei mentor e doamna profesoară Ciobănuc Marcela, ne-am adunat si am strâns cioburile de gânduri, să facem din ele un drum pe care să păşim mai departe. Să fie mândra Profa de noi ( pentru că e profa prin excelenţă). Asta pentru că ştim că nu e nevoie de tocuri ca să fii la înălţime, ca să fii o adevărată "lady" (ori un adevărat gentleman).
   Până una alta, l-am trimis pe Alladin să îşi cumpere o maşină în leasing, ca să avem cu ce deplasa la Sibiu şi prin împrejurimi familia asta imensă. Un Ferrari roşu de vis. Vorba ceea, şi literatura trebuie vrăjită cumva ca să încapă pe mâinile noastre. O frumoasă cadână răpită - cadou profei noastre.
   De altfel, şi blogul acesta e o mărturie că întotdeauna se poate mai mult, că trebuie să îndrăzneşti să gândeşti  liber atunci când ceilalţi spun că nu se poate. Cred cu tărie că se poate, nu trebuie să fim cuminţi, că dacă nu vine Mahomed la munte, aducem noi muntele la Mahomed, că vom sări pe geam daca nu ne lăsaţi să intrăm pe uşă!
    În situaţie de criză (cum e cea de acum) efectuăm o autopsie a cazului: Mai întâi se deschid ochii, urechile şi de închide gura... Shhh...Să înceapă povestea....