Controversat, într-adevăr. Cu bune şi cu rele. Cu buni şi răi. Cu de toate. De la Marylin Monroe (colega mea Gabi Lazăr) şi Prâslea din Carpaţi (căruia îi place să i se spună Presley, după cum ne anunţă Cărtărescu în a sa "Enciclopedie a zmeilor" în interpretarea lui Vlad Bacalu ), până la microfoanele care au vrut să meargă sau nu şi nunta de alături (cu mici intruziuni inopinante), Balul s-a dovedit a fi o expresie a ceea ce înseamnă cu adevărat să "trăieşti palpitant" vreo două-trei săptămâni din viaţă.
Mi-am luat în primire rolul de ceea ce s-ar numi, tehnic şi modern, scenarist, care m-a purtat de-a dreptul prin toate soiurile de muzică, de coregrafii, de interpretări şi cred că ar fi necesar să precizez că maşina timpului e ceva infim pe lângă experimentul de a trece prin aproximativ 70 de ani arta spectacolului. De la Charleston, până la Macarena, jazz, rock, punck, asortate toate cu diamantele lui Marylin Monroe, de la bucle lejere până la machiaje mai mult sau mai puţin sofisticate, rochii tipice sau nu, liste liste liste, repetitii repetitii repetitii Balul a fost mai ceva ca un dineu-reuniune de familie. Şi ca să mă menţin pe filiera asta a "rubedeniilor", ne-am găsit fiecare cu naşii, respectiv bobocii lui într-un vacarm de caractere terorizant de alambicat, şi care a generat un melanj mai ceva ca cel de la Turnul Babel.
În fine, cu promisiunea că "pupăm podeaua când se termină balul", am hotărât dinainte o reluare a balului, să ne celebrăm şi noi ca nişte veritabili organizatori ce suntem, cu tort şi cu lumânare. Şi cu "all that jazz" inclus in meniu.
Pentru partea a II-a de bal, va urma....
Salutări!
Ai uitat-o pe Irina la imnparteala cadourilor:D
RăspundețiȘtergere