Mea culpa ?

    Şi dacă tot l-am convocat pe Alladin la o afacere comună ( a nu se înţelege poveste de dragoste), trebuie să precizez şi de ce m-am apucat de scris. Fac parte dintr-o familie nebună, cu membri rasfiraţi prin toate colţurile, şi, ce ne uneşte pe noi toţi e că suntem siguri că şi literatura e o afacere profitabilă. Un schimb. Un troc. Dar în niciun caz pe ea nu vom cere bani, vom cere suflet, pasiune. Să investeşti iubire în propria lampă cu vise. Să o aprinzi de fiecare dată când îţi tună prin cap. Să o spargi în cioburi şi după aia să o lipeşti la loc.
   Ei bine, eu şi familia asta a mea, clasa a VII-a, al cărei mentor e doamna profesoară Ciobănuc Marcela, ne-am adunat si am strâns cioburile de gânduri, să facem din ele un drum pe care să păşim mai departe. Să fie mândra Profa de noi ( pentru că e profa prin excelenţă). Asta pentru că ştim că nu e nevoie de tocuri ca să fii la înălţime, ca să fii o adevărată "lady" (ori un adevărat gentleman).
   Până una alta, l-am trimis pe Alladin să îşi cumpere o maşină în leasing, ca să avem cu ce deplasa la Sibiu şi prin împrejurimi familia asta imensă. Un Ferrari roşu de vis. Vorba ceea, şi literatura trebuie vrăjită cumva ca să încapă pe mâinile noastre. O frumoasă cadână răpită - cadou profei noastre.
   De altfel, şi blogul acesta e o mărturie că întotdeauna se poate mai mult, că trebuie să îndrăzneşti să gândeşti  liber atunci când ceilalţi spun că nu se poate. Cred cu tărie că se poate, nu trebuie să fim cuminţi, că dacă nu vine Mahomed la munte, aducem noi muntele la Mahomed, că vom sări pe geam daca nu ne lăsaţi să intrăm pe uşă!
    În situaţie de criză (cum e cea de acum) efectuăm o autopsie a cazului: Mai întâi se deschid ochii, urechile şi de închide gura... Shhh...Să înceapă povestea....