marți, 29 martie 2011

Doina - Mihai Eminescu

"De la Nistru pân' la Tisa 
Tot Românul plânsu-mi-s-a, 
Că nu mai poate strabate 
De-atâta străinatate.
Din Hotin si pân la Mare 
Vin Muscalii de-a călare, 
De la Mare la Hotin 
Mereu calea ne-o aţin; 
Din Boian la Vatra-Dornii 
Au umplut omida cornii, 
Si străinul te tot paşte 
De nu te mai poţi cunoaşte. 
Sus la munte, jos pe vale 
Şi-au facut duşmanii cale, 
Din Sătmar până-n Sacele 
Numai vaduri ca acele. 
Vai de biet Român săracul! 
Îndărăt tot dă ca racul, 
Nici îi merge, nici se 'ndeamnă, 
Nici îi este toamna, toamnă, 
Nici e vara vara lui, 
Şi-i străin în ţara lui. 
De la Turnu 'n Dorohoi 
Curg duşmanii în puhoi 
Şi s-aşează pe la noi; 
Toate cântecele pier, 
Sboară paserile toate 
De neagra străinatate; 
Numai umbra spinului 
La uşa creştinului. 
Îşi desbracă ţara sânul, 
Codrul - frate cu Românul - 
De secure se tot pleacă 
Şi isvoarele îi seacă - 
Sărac în ţară săracă!


Cine-au îndrăgit străinii, 
Mânca-i-ar inima câinii, 
Mânca-i-ar casa pustia, 
Şi neamul nemernicia!



Ştefane, Măria Ta, 
Tu la Putna nu mai sta, 
Las' Archimandritului 
Toata grija schitului, 
Lasă grija Sfinţilor 
În seama părinţilor, 
Clopotele să le traga 
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, 
Doar s-a-ndura Dumnezeu, 
Ca să-ţi mântui neamul tău! 
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând 
Şi Moldova adunând. 
De-i suna din corn o dată, 
Ai s-aduni Moldova toată, 
De-i suna de două ori, 
Îţi vin codri-n ajutor, 
De-i suna a treia oară 
Toţi duşmanii or să piară 
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu